Începe proba gratuită

LEGE nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Articolul 14

Respectarea regulamentelor

Articolul 14

Respectarea regulamentelor

Art. 14 din LEGE nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor

  1. Capitolul III Principii și reguli de conduită parlamentară

(1) Deputații și senatorii sunt obligați să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie și de disciplină parlamentară și să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare sau discriminatorii.

(la 23-12-2024, Alineatul (1), Articolul 14, Capitolul III a fost modificat de )

(2) Comisiile Camerei Deputaților și Senatului care au în competență analiza problemelor de disciplină parlamentară elaborează, în ședință comună, proiectul Codului de conduită al deputaților și al senatorilor și îl înaintează birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, în vederea înscrierii pe ordinea de zi a plenului celor două Camere.

(3) Codul de conduită al deputaților și al senatorilor se adoptă prin hotărâre, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu votul majorității membrilor.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 23.12.2024

    Modificare

    LEGEA nr. 325 din 20 decembrie 2024

    (la 23-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 325 din 20 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1298 din 20 decembrie 2024 )

    Vezi actul modificator