Articolul UNIC
Art. UNIC din LEGE nr. 111 din 27 aprilie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice
Se aprobă privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, , cu următoarele modificări:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Se înființează Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, denumită în continuare Autoritate, ca instituție publică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul București, prin reorganizarea Direcției de reglementare și monitorizare a achizițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și a Serviciului achiziții lucrări publice al Direcției generale achiziții în lucrări publice și infrastructură rurală din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului."
2. La articolul 2, litera d) va avea următorul cuprins:
"d) asigurarea unui cadru corespunzător de aplicare conformă a legislației în domeniul achizițiilor publice;".
3. La articolul 3, literele b) și c) vor avea următorul cuprins:
"b) de reglementare a procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziție publică;
c) de monitorizare, analiză, evaluare și supraveghere a modului de atribuire a contractelor de achiziție publică;".
4. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Personalul Autorității poate fi constituit din funcționari publici sau, după caz, din personal contractual.
(2) Salarizarea personalului Autorității se face în conformitate cu prevederile legale aplicabile sectorului bugetar, referitoare la personalul din aparatul de lucru al Guvernului.
(3) Salariile de bază ale personalului Autorității pot fi majorate pe baza unor criterii aprobate prin hotărâre a Guvernului."
5. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - La articolul 3 alineatul (1) din privind stabilirea unor măsuri de reorganizare din cadrul administrației publice centrale, , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
«h) Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.»"
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 27 aprilie 2006.
Nr. 111.