Articolul 815
Art. 815 din LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății
- Titlul XVIII Medicamentul
- Capitolul IX Informarea publicului
(1) Cu respectarea prevederilor art. 813 , orice material publicitar destinat publicului larg:
a) trebuie să fie conceput astfel încât să fie clar că mesajul este de natură publicitară și că produsul este clar identificat ca medicament;
b) trebuie să includă cel puțin următoarele informații:
– denumirea medicamentului, precum și denumirea comună, dacă medicamentul conține o singură substanță activă;
– informațiile necesare pentru utilizarea corectă a medicamentului;
– o invitație expresă, lizibilă, de a citi cu atenție instrucțiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează: «Acest medicament se poate elibera fără prescripție medicală. Se recomandă citirea cu atenție a prospectului sau a informațiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului. Medicamentele expirate și/sau neutilizate se consideră deșeuri periculoase
(la 01-01-2024, Litera b), Alineatul (1), Articolul 815, Capitolul IX, Titlul XVIII a fost modificată de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 269 din 10 octombrie 2023, )
(2) În cazul în care este vorba despre o reclamă prescurtată (reminder) se acceptă ca publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg, prin excepție de la prevederile alin. (1) , să includă numai denumirea medicamentului sau denumirea comună internațională, dacă aceasta există, ori marca medicamentului.