Articolul 287
Art. 287 din LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății
- Titlul VIII Asigurările sociale de sănătate
- Capitolul VI Organizarea caselor de asigurări de sănătate
- Secţiunea a 3-a Organele de conducere
(1) Președintele consiliului de administrație este președintele CNAS și are rang de secretar de stat. Președintele CNAS are dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în structura CNAS și în limita numărului de posturi prevăzut de lege pentru funcția de secretar de stat. Președintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de administrație, la propunerea ministrului sănătății.
(2) Consiliul de administrație are doi vicepreședinți aleși de consiliul de administrație prin vot secret. Vicepreședinții consiliului de administrație sunt și vicepreședinții CNAS.
(la 25-02-2021, Alineatul (2) din Articolul 287, Sectiunea a 3-a, Capitolul VI, Titlul VIII a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 24 februarie 2021, )
(3) Președintele, vicepreședinții și directorul general ai CNAS se suspendă de drept din funcțiile deținute anterior, pe perioada executării mandatului, cu excepția celor prevăzute la art. 292 alin. (1) .
(la 25-02-2021, Alineatul (3) din Articolul 287, Sectiunea a 3-a, Capitolul VI, Titlul VIII a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 12 din 24 februarie 2021, )