Articolul 94
Art. 94 din REGULAMENT nr. 1 din 6 aprilie 2006 privind emitentii şi operaţiunile cu valori mobiliare
- Titlul III ADMITEREA LA TRANZACŢIONARE PE O PIAŢA REGLEMENTATĂ A VALORILOR MOBILIARE
- Capitolul I CONDIŢII DE ADMITERE LA TRANZACŢIONARE PE O PIAŢA REGLEMENTATĂ
(1) Emitentul/Ofertantul (în cazul în care este diferit de emitent) valorilor mobiliare care au făcut obiectul unui prospect întocmit în vederea admiterii la tranzacționare pe o piață reglementată are obligația să depună la operatorul de piață o cerere provizorie de admitere la tranzacționare, împreună cu prospectul întocmit în vederea admiterii, odată cu înaintarea către A.S.F. a cererii de aprobare a prospectului.
(2) Decizia operatorului de piață cuprinzând acordul de principiu cu privire la admiterea la tranzacționare, depusă la A.S.F. în conformitate cu art. 89 alin. (6^1), produce efecte de la data emiterii acesteia, cu excepția cazului în care admiterea la tranzacționare se realizează ulterior derulării unei oferte publice al cărui prospect se publică, situație în care respectiva decizie a operatorului de piață produce efecte numai după încheierea cu succes a ofertei și emiterea aprobării finale de admitere de către operatorul pieței reglementate, în baza cererii prevăzute la alin. (3).
(3) În termen de cel mult 13 zile lucrătoare de la data de închidere a ofertei sau, în cazul în care nu a fost derulată o ofertă, de la data aprobării de către A.S.F. a prospectului, însă nu mai târziu de 3 zile lucrătoare anterior datei propuse pentru admiterea la tranzacționare, emitentul/ofertantul (în cazul în care este diferit de emitent) depune la operatorul pieței reglementate cererea finală pentru admiterea la tranzacționare.
a fost modificat de pct. 24 al art. II din REGULAMENTUL nr. 13 din 21 august 2014, .