Articolul 111
Art. 111 din REGULAMENT nr. 1 din 6 aprilie 2006 privind emitentii şi operaţiunile cu valori mobiliare
- Titlul IV EMITENŢII DE VALORI MOBILIARE
- Capitolul III
- Secţiunea 1 Dispoziţii generale
(1) Amendamentele aduse rapoartelor, din inițiativa societății comerciale sau la cererea C.N.V.M., urmează regimul de trimitere, distribuire, publicare al rapoartelor la care se referă și sunt întocmite cu specificarea denumirii și a datei raportului inițial.
(2) În cazul în care amendamentul reprezintă modificarea unui text existent în Raport se precizează textul complet înainte și după amendare și se prezintă motivele care au făcut necesar amendamentul.
(3) În cazul în care amendamentul reprezintă un text nou, se precizează concret locul unde acest text se inserează în documentul amendat și se prezintă motivele care au făcut necesar amendamentul.
(4) Toate amendamentele sunt semnate în numele societății comerciale de către persoana autorizată să o reprezinte.