Articolul 105
Art. 105 din REGULAMENT nr. 1 din 6 aprilie 2006 privind emitentii şi operaţiunile cu valori mobiliare
- Titlul IV EMITENŢII DE VALORI MOBILIARE
- Capitolul III
- Secţiunea 1 Dispoziţii generale
(1) Emitenții de valori mobiliare înregistrate la A.S.F. trebuie să pună la dispoziția publicului și, simultan, să transmită la A.S.F. și operatorului pieței reglementate/de sistem rapoartele stabilite prin prezentul regulament, în format electronic, în conformitate cu reglementările aplicabile și/sau, după caz, pe suport hârtie.
Alin. (1) al art. 105 a fost modificat de pct. 15 al , .
(2) Rapoartele întocmite în conformitate cu prevederile și cu reglementările C.N.V.M, emise în aplicarea acesteia, de către emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată vor fi stocate în cadrul unui Sistem oficial de stocare. Sistemul oficial de stocare trebuie să respecte standarde minime de securitate, privind autenticitatea sursei informațiilor, privind înregistrarea datei (momentului) la care sunt transmise rapoartele, precum și privind ușurința de accesare de către utilizatorii finali.
(3) Emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată au obligația, să transmită rapoartele întocmite în conformitate cu prevederile și cu reglementările C.N.V.M. emise în aplicarea acesteia, către Sistemul oficial de stocare.
(3^1) În situația în care valorile mobiliare ale unui emitent pentru care România este stat membru de origine sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România și pe piețe reglementate din unul sau mai multe state membre, respectiv în situația în care valorile mobiliare sunt admise la tranzacționare numai pe piețe reglementate în mai multe state membre, emitentul are obligația să transmită rapoartele prevăzute de prezentul regulament către un furnizor de servicii media care să asigure, în baza unui contract încheiat cu emitentul, difuzarea efectivă a rapoartelor către public în întreaga Uniune Europeană.
Alin. (3^1) al art. 105 a fost introdus de pct. 39 al aprobat prin , .
(4) În cazul în care valorile mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, fără acordul emitentului, obligațiile prevăzute la alin. (1) și (3), precum și la 112 alin. (2) sunt incidente persoanei care a solicitat admiterea la tranzacționare, fără acordul emitentului.
(5) Ulterior aderării României la Uniunea Europeană, obligațiile de raportare prevăzute de prezentul titlu sunt aplicabile în cazul emitenților pentru care România este stat membru de origine, cu excepția cazului prevăzut la alin. (6).
(6) În cazul în care valorile mobiliare ale unui emitent sunt admise la tranzacționare numai pe o piață reglementată din România pentru care aceasta este stat membru gazdă, respectivul emitent va respecta obligațiile de publicare și transmitere a rapoartelor prevăzute la alin. (7), inclusiv prevederile privind transmiterea rapoartelor către Sistemul oficial de stocare prevăzut la alin. (2).
(7) În cazul emitenților pentru care România este stat membru gazdă, emitentul trebuie să realizeze rapoartele prevăzute la art. 112^1 art. 112^2, art. 112^5, art. 113 lit. A - E și lit. G alin. (1) și (2), art. 116 alin. (1), art. 117 lit. B - D din prezentul regulament, precum și cele prevăzute la art. 224 alin. (3) și . În cazul informării prevăzute la art. 116 alin. (1), termenul în care persoana care atinge, depășește sau scade sub respectivele praguri, trebuie să realizeze respectiva informare, este de 4 zile lucrătoare.
(8) Prevederile prezentului capitol nu se aplică organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare.
(9) În cazul certificatelor de depozit admise la tranzacționare pe o piață reglementată, termenul «emitent» prevăzut în cadrul prezentului capitol se referă la emitentul valorilor mobiliare suport.
Alin. (9) al art. 105 a fost modificat de pct. 15 al , .
a fost modificat de pct. 19 al art. 5, Secțiunea 4 din REGULAMENTUL nr. 31 din 14 decembrie 2006 aprobat de ORDINUL nr. 106 din 14 decembrie 2006, .