Articolul 21
Art. 21 din LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenței
- Capitolul II Participanţii la procedura insolvenţei
- Secţiunea a 5-a Administratorul judiciar
(1) Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, precum și o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvență. La fiecare 120 de zile judecătorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune în sinteză măsurile efectuate în acest interval cuprinse în rapoartele de activitate.
Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 9 al , , care completează , , cu pct. 13^1.
(1^1) În raportul prevăzut la alin. (1) se va menționa și remunerația administratorului judiciar sau a lichidatorului, cu menționarea modalității de calcul a acesteia.
Alin. (1^1) al art. 21 a fost introdus de pct. 14 al , .
(2) Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva masurilor luate de administratorul judiciar.
(3) Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1).
Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 17 al , .
(4) Judecătorul-sindic va soluționa contestația, în termen de 5 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar și a comitetului creditorilor, putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate.
Alin. (4) al art. 21 a fost modificat de pct. 17 al , .