Începe proba gratuită

ORDIN nr. 6 din 21 martie 2006 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2005 pentru aprobarea Procedurii privind condiţiile şi modul de acordare a tarifului social consumatorilor casnici de energie electrică

Articolul II

Articolul II

Art. II din ORDIN nr. 6 din 21 martie 2006 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2005 pentru aprobarea Procedurii privind condiţiile şi modul de acordare a tarifului social consumatorilor casnici de energie electrică

Începând cu data publicării prezentului ordin, în vederea completării bazei de date prevăzute la art. I:

a) consumatorii casnici care doresc să treacă de la un alt tarif la tariful social sau consumatorii noi care optează pentru tariful social vor depune la furnizor documentele specificate la art. 7 din procedura prevăzută la art. I, cu precizarea că declarația de venit trebuie să fie înregistrată la primărie;

b) furnizorii vor transmite primăriilor, pe bază de borderou de primire, toate declarațiile pe propria răspundere ale consumatorilor care necesită a fi înregistrate.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.