Articolul 2
Art. 2 din DECRET nr. 105 din 24 aprilie 1989 privind fondul de participare a oamenilor muncii la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împărţirea beneficiilor şi fondul de premiere pentru anul 1988-1989
Pentru anul 1989, cotele din beneficii, pentru constituirea fondului de participare a oamenilor muncii la realizarea producției, a beneficiilor și la împărțirea beneficiilor, se stabilesc de ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, astfel încît sa reprezinte la unitățile economice 3,5 la suta din fondul de retribuire planificat, iar la unitățile miniere, de extracție a țițeiului și gazelor și de foraj, 4,5 la suta din fondul de retribuire planificat. La unitățile social-culturale, ministere, celelalte organe centrale și locale, precum și la instituțiile de stat, fondul de premiere pentru anul 1989 se stabilește la 3,0 la suta din fondul de retribuire planificat.