Articolul 44
Art. 44 din DECRET nr. 303 din 8 iulie 1955 privind organizarea, administrarea şi folosirea pasunilor, loturilor zootehnice şi statiunilor de monta comunale
- Capitolul VI Dispozitii finale şi tranzitorii
Suprafetele de pasuni comunale sau cele ale unităților de stat care au fost incluse în amenajamente silvice, se scot din amenajamente și se redau comunelor sau unităților agricole de stat respective, spre a fi folosite ca pasuni, pe bază de acte care dovedesc destinația sau folosință ca pasune a terenului respectiv.
Suprafetele de teren destinate ca pasuni, dar care sînt acoperite cu vegetatie forestiera, vor fi transformate în pasuni, pe baza prevederilor amenajamentului silvo-pastoral, sau a unui studiu de transformare, în termenul prevăzut de acestea.
Trupurile de pasuni acoperite de paduri care nu se preteaza a fi transformate în pasuni (din cauza pantei sau a altor cauze obiective), vor fi schimbate cu suprafete egale din patrimoniul silvic, apte a fi transformate în pasuni.