Articolul 93
Art. 93 din REGULAMENT nr. 2 din 9 februarie 2006 privind pieţele reglementate şi sistemele alternative de tranzactionare
- Titlul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale
(1) În vederea asigurării funcționării eficiente și ordonate a piețelor reglementate și a sistemelor alternative de tranzacționare și în completarea art. 39-42, 46-49 și 72-74, C.N.V.M. poate adopta, conform normelor comunitare ce vor fi emise, instrucțiuni privind măsuri de implementare referitoare la:
a) caracteristicile diferitelor clase de instrumente financiare, pentru a fi luate în considerare de către operatorul de piață atunci când se evaluează un instrument financiar în vederea admiterii acestuia la tranzacționare pe o piață reglementată;
b) metodele prin care operatorul de piață va verifica dacă societatea comercială emitentă de valori mobiliare își îndeplinește obligațiile cu privire la informarea inițială, continuă și curentă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) mijloacele pe care operatorul de piață trebuie să le stabilească pentru a facilita participanților săi accesul la informațiile făcute publice conform reglementărilor legale în vigoare;
d) nivelul minim și maxim în care se pot încadra prețul de vânzare și de cumpărare sau cotațiile anunțate de formatorii de piață, precum și volumul tranzacțiilor aferente acestor prețuri/cotații, pentru care se va impune transmiterea publică a informațiilor în cadrul piețelor reglementate/sistemelor alternative de tranzacționare;
e) mărimea sau tipul ordinelor, precum și modelul pieței pentru care C.N.V.M. poate exonera operatorul de piață/operatorul de sistem de la publicarea informațiilor pretranzacționare pe piețele reglementate/sistemele alternative de tranzacționare;
f) scopul și conținutul informațiilor posttranzacționare pe piețele reglementate/sistemele alternative de tranzacționare care trebuie să fie disponibile publicului;
g) condițiile conform cărora C.N.V.M. poate aproba amânarea publicării informațiilor posttranzacționare de către un operator de piață/operator de sistem, precum și criteriile ce urmează să fie aplicate în acest caz în funcție de mărimea și tipul instrumentelor financiare implicate în tranzacțiile efectuate pe piețele reglementate/sistemele alternative de tranzacționare.
(la 21-04-2017, Alineatul (2) din Articolul 93, Titlul VI a fost abrogat de )