Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÂRE nr. 237 din 16 februarie 2006 privind unele măsuri referitoare la finanţarea şi execuţia lucrărilor la monumentele istorice cuprinse în programul "Sibiu - Capitală culturală europeană 2007"
(1) Întocmirea studiilor și documentațiilor tehnice de arhitectură și urbanism ori de expertizare, aferente lucrărilor de conservare, reparare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice în care sau în vecinătatea cărora se desfășoară proiectele culturale ale programului, se poate finanța de Ministerul Culturii și Cultelor și de autoritățile administrației publice locale sau în parteneriat, inclusiv cu proprietarii ori titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice, în condițiile legii.
(2) Lucrările de conservare, reparare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice în care sau în vecinătatea cărora se desfășoară proiectele culturale ale programului se pot finanța, în condițiile legii, de Ministerul Culturii și Cultelor și de autoritățile administrației publice locale sau în parteneriat, inclusiv cu proprietarii ori cu titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice, indiferent de proprietarul acestora, și, după caz, de către Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru monumentele istorice aflate în proprietate publică.
(3) Pentru acordarea finanțării prevăzute la alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile prevederile pentru aprobarea Normelor metodologice privind situațiile în care Ministerul Culturii și Cultelor, respectiv autoritățile administrației publice locale, contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare și de intervenție asupra monumentelor istorice, proporția contribuției, procedurile, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul, municipiul, orașul sau comuna. Dispozițiile normelor metodologice care nu se referă la acordarea finanțării prevăzute la alin. (1) și (2) rămân aplicabile, în măsura în care nu derogă de la prezenta hotărâre.