Articolul 16
Art. 16 din REGULAMENT nr. 3 din 1 februarie 2006 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor
- Capitolul III Organizarea și funcționarea Fondului
- Secţiunea 2 Reglementările Fondului
(1) Procedurile Fondului prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. g) cuprind cel puțin următoarele:
a) modalitatea de a dobândi, respectiv de a pierde calitatea de membru al Fondului;
b) modalitatea de determinare a elementelor incluse în baza de calcul aferentă portofoliilor de instrumente financiare și fondurilor bănești gestionate, în vederea stabilirii contribuțiilor anuale și speciale;
c) nivelul și termenele de plată ale contribuțiilor anuale și speciale, precum și condițiile de aplicare a penalităților de întârziere la plata contribuțiilor;
d) condițiile în care poate avea loc majorarea, diminuarea, suspendarea sau reluarea plății contribuțiilor membrilor Fondului;
e) termenele de raportare și raportările ce trebuie transmise Fondului de către membrii acestuia pentru:
1. determinarea bazei de calcul și a cuantumului contribuțiilor ce trebuie plătite;
2. determinarea eventualelor obligații de plată ce urmează a fi compensate de Fond;
f) regimul și circuitul informațiilor și documentelor la care au acces reprezentanții persoanelor juridice alese administratori ai Fondului, salariații și auditorii Fondului, în cursul exercitării atribuțiilor lor.
(2) Modul de calcul al compensației pentru fiecare investitor și documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de compensațiile plătite de Fond se stabilesc conform secțiunii 5 - Procedura de compensare din cap. III, cu luarea în considerare a detalierii prezentate în anexă.
(la 24-04-2014, Art. 16 a fost modificat de )