Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 1 februarie 2006 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor

Articolul 12

Articolul 12

Art. 12 din REGULAMENT nr. 3 din 1 februarie 2006 privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de compensare a investitorilor

  1. Capitolul III Organizarea și funcționarea Fondului
  2. Secţiunea 1 Conducerea Fondului

(1) Consiliul de administrație al Fondului are atribuțiile generale prevăzute de privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele atribuții:

a) numește și revoca directorul executiv al Fondului;

b) aproba structura organizatorica și de personal;

c) adopta și modifica procedurile Fondului;

d) aproba majorarea, diminuarea, suspendarea sau reluarea plății contribuțiilor membrilor Fondului;

e) aproba efectuarea împrumuturilor;

f) aproba politica de plasament a resurselor financiare aflate la dispoziția Fondului, în limitele prevăzute la art. 26 ;

g) aproba raportul cu privire la selectarea auditorului financiar pe baza de licitație, dacă AGA nu hotărăște altfel;

h) exercita orice alte sarcini prevăzute de reglementările în vigoare sau dispuse de către C.N.V.M.

(2) Deciziile adoptate în exercitarea atribuțiilor stabilite la alin. (1) lit. a)-e) intră în vigoare sau își produc efectele după aprobarea lor de către C.N.V.M.

(3) Deciziile adoptate în exercitarea atribuțiilor stabilite la alin. (1) lit. f) și g) vor fi notificate C.N.V.M. în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării.

Numărul „Art. 12” apare și în alte secțiuni ale formei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.