Articolul 2
Art. 2 din INSTRUCŢIUNEA nr. 2 din 8 februarie 2006 emisă în aplicarea prevederilor art. 185 alin. (1) lit. e) din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv şi a depozitarilor
La Comisia Națională a Valorilor Mobiliare vor fi înregistrate și următoarele categorii de AOPC:
a) AOPC cu o politică de investiții restrictivă, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice și cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 2,5 RON (25.000 ROL);
b) AOPC cu o politică de investiții moderată, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice și cu o valoare nominală a titlului de participare de minimum 50 RON (500.000 ROL);
c) AOPC garantate, din care pot face parte AOPC care atrag în mod privat sau public resurse financiare de la persoane fizice și juridice și care funcționează în conformitate cu prevederile privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare , ale Regulamentului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 15/2004 și ale prezentei instrucțiuni;
d) AOPC specializate în investiții în acțiuni, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice;
e) AOPC specializate în investiții în obligațiuni, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice;
f) AOPC specializate în investiții monetare, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice;
g) AOPC specializate în investiții în instrumente financiare derivate, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice;
h) AOPC specializate în investiții în titluri de participare ale OPCVM și/sau AOPC, constituite prin atragere în mod privat a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice;
i) AOPC specializate în investiții în instrumente ipotecare, constituite prin atragere în mod privat sau public a resurselor financiare de la persoane fizice și juridice.