Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 87 din 19 ianuarie 2006 privind aprobarea modelului Contractului de management pentru instituţiile publice de cultură

Articolul 10

Drepturi și obligații ale angajatorului

Articolul 10

Drepturi și obligații ale angajatorului

Art. 10 din HOTĂRÂRE nr. 87 din 19 ianuarie 2006 privind aprobarea modelului Contractului de management pentru instituţiile publice de cultură

  1. Anexa 1

1. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:

a) să solicite managerului prezentarea de rapoarte privind stadiul realizării proiectului de management, situația economico-financiară a instituției, precum și a altor documente referitoare la activitatea acesteia;

b) să aprobe modificarea indicatorilor economico-financiari prevăzuți în bugetele anuale, precum și în programele minimale, în cazuri temeinic justificate, potrivit legii;

c) să evalueze periodic performanțele manageriale, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) și cu criteriile de evaluare a performanțelor manageriale ale conducătorilor instituțiilor publice de cultură prevăzute în anexa la .

2. Angajatorul are, în principal, următoarele obligații:

a) să acorde managerului toate drepturile ce decurg din contractul de management, precum și din contractul colectiv de muncă aplicabil și din lege;

b) să asigure instituției, în limitele aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, fondurile necesare, potrivit proiectului de management;

c) să asigure managerului deplina libertate în conducerea și organizarea activității instituției, singurele limitări fiind cele prevăzute de lege și de prezentul contract de management.

Numărul „Art. 10” apare și în alte secțiuni ale formei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.