Articolul 44
Art. 44 din ORDONANŢĂ nr. 25 din 26 ianuarie 2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
- Capitolul VII Contravenții și sancțiuni
(1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 43 alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se realizează de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu competențe în domeniu, precum și de către personalul Gărzii Financiare.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. a) , c) , e) , g) , n) și o) se pot constata și sancționa și de către personalul Jandarmeriei Române.
Alin. (2) al art. 44 a fost modificat de pct. 18 al , .
(3) Autoritățile prevăzute la alin. (1) și (2) vor transmite de îndată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor copii ale proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, precum și propuneri documentate de suspendare sau de retragere a certificatelor de înregistrare.
(4) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor va solicita autorităților competente organizarea de acțiuni de verificare a modului de aplicare a marcajelor holografice.
(5) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate organiza acțiuni de verificare a respectării prevederilor prezentei ordonanțe, împreună cu reprezentanți ai Poliției Române, Gărzii Financiare și ai Jandarmeriei Române, care au atribuții de control. Structurile asociative ale titularilor de drepturi pot participa la aceste acțiuni în calitate de observatori, la cerere.