Articolul 4
Exproprierea și despăgubirea
Art. 4 din DECRET nr. 183 din 4 iulie 1988 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Islamice Mauritania privind promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Nouakchott la 14 martie 1988
(1) Investițiile efectuate de investitori ai unei părți contractante pe teritoriul celeilalte părți contractante nu vor putea fi expropriate sau supuse altor măsuri avînd un efect similar, decît dacă sînt îndeplinite următoarele condiții:
a) măsurile nu sînt discriminatorii;
b) măsurile sînt adoptate în interesul public și în conformitate cu legislația naționala;
c) este prevăzută o procedură adecvată pentru stabilirea sumei și modului de plată a despăgubirii. Despăgubirea va trebui sa corespundă valorii investiției la data exproprierii, să fie efectiv realizabila, liber transferabila și vărsată fără întîrziere.
La cererea părții interesate, cuantumul despăgubirii va putea fi revizuit de un tribunal sau alt organ competent din țara în care a fost efectuată investiția.
(2) Dacă un diferend între un investitor și partea contractantă pe teritoriul căreia s-a realizat investiția, cu privire la cuantumul despăgubirii, continua sa existe după hotărîrea finala a tribunalului sau altui organ competent din țara în care a fost efectuată investiția, oricare dintre aceștia este îndreptățit sa supună diferendul, în termen de 2 luni de la epuizarea căilor interne de recurs sau de la expirarea termenului prevăzut la paragraful următor, Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții, pentru conciliere sau arbitraj, potrivit procedurii prevăzute în Convenția deschisă pentru semnare la Washington la 18 martie 1965.
(3) Totuși, condiția referitoare la epuizarea căilor interne de recurs prevăzute de legislația părții contractante pe teritoriul căreia a fost realizată investiția nu va mai putea fi opusă de către aceasta parte contractantă investitorului celeilalte părți contractante după un termen de 6 luni de la data primului act de procedura contencioasă pentru reglementarea acestui diferend de către tribunal.
(4) Investitorii unei părți contractante, ale căror investiții au suferit pierderi pe teritoriul celeilalte părți contractante ca urmare a unui război sau altui conflict armat sau a unei stări de urgenta naționala, vor primi de la aceasta din urma despăgubirea necesară, care trebuie să acopere pierderile suferite.