Articolul 11
Art. 11 din LEGE nr. 7 din 11 ianuarie 2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar
- Capitolul II Incompatibilități și interdicții
(1) Nu sunt permise raporturi ierarhice directe, în cazul în care funcționarii publici parlamentari sunt soți sau rude de gradul I.
(2) Persoanele care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) vor opta, în termen de 10 zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe.
(3) Orice persoană poate sesiza existența situațiilor prevăzute la alin. (1) .
(4) Situațiile prevăzute la alin. (1) și, corelativ, neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (2) se constată de către secretarul general, care va dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcționarii publici parlamentari soți sau rude de gradul I.
(5) Procedura de constatare a incompatibilităților este stabilită prin Regulamentul intern al funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Camerei Deputaților sau Senatului, aprobat de Biroul permanent al fiecărei Camere.