Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 407 din 29 decembrie 2005 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice
În termen de 15 zile de la publicarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul va demara următoarele acțiuni:
a) va depune la consiliul local al comunei, orașului sau municipiului pe al cărui teritoriu sunt situate imobilele ce urmează să fie expropriate planurile cuprinzând terenurile și construcțiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor, precum și a ofertelor de despăgubire, în vederea consultării de către cei interesați;
b) va notifica persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale propunerile de expropriere, împreună cu ofertele de despăgubire, și va fixa data negocierii în maximum 30 de zile de la data notificării.