Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 188 din 21 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate

Articolul UNIC

Articolul UNIC

Art. UNIC din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 188 din 21 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate

privind regimul juridic al cărții electronice de identitate, re , se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2009, se introduce cartea electronică de identitate."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - Cărțile electronice de identitate se eliberează începând cu data de 1 ianuarie 2009."

3. Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

"(2) Asigurarea cu echipamente și programe informatice a autorităților și instituțiilor publice se va realiza eșalonat, astfel:

a) în municipiile reședință de județ, până la data de 31 iulie 2010;

b) în celelalte municipii și orașe, până la data de 31 decembrie 2011;

c) în comune, până la data de 31 decembrie 2012."

4. După articolul 7 se introduc două noi articole, articolele 8 și 9, cu următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Pentru confecționarea cărții electronice de identitate se abilitează Secretariatul General al Guvernului, prin Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», în calitate de producător, să organizeze în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor procedura de licitație, în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice.

(2) Licitația se organizează, în condițiile legii, în vederea desemnării unui furnizor unic care va asigura:

a) confecționarea centralizată a cărților electronice de identitate și distribuirea lor către serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, în vederea eliberării acestora către cetățeni;

b) dotarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu tehnica de calcul necesară preluării datelor și imaginii cetățenilor, precum și transmiterii electronice a conținutului securizat, astfel generat;

c) dotarea Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor cu tehnica de calcul necesară administrării bazelor de date privind evidența persoanelor, precum și transmiterii-recepționării, în mod securizat, a informațiilor aferente gestionării acestei baze de date.

(3) Sumele necesare finanțării proiectului se asigură de către furnizorul declarat câștigător în urma licitației și se restituie de către beneficiarii interni, pe măsura emiterii cărților electronice de identitate.

Art. 9

(1) Stabilirea și actualizarea contravalorii cărții electronice de identitate se face de către producător, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.

(2) Contravaloarea cărții electronice de identitate se încasează prin virament către o unitate bancară cu care Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» a încheiat contracte în acest scop.

(3) Cota-parte din contravaloarea cărții electronice de identitate, aferentă eliberării acesteia de către serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, se virează acestora, în baza contractelor încheiate cu Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat»."

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

──────────────── p. Ministrul administrației și internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat

Ministrul delegat pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului, Mihai Alexandru Voicu

Ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, Zsolt Nagy

Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 21 decembrie 2005.

Nr. 188.

___________

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.