Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 1.666 din 14 decembrie 2005 privind corectarea nivelului ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale
(1) Bonurile valorice reprezentând ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, aferente lunilor ianuarie, februarie și martie 2006, în cuantumurile prevăzute la , tipărite și transmise beneficiarilor în condițiile privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice, aprobată prin , cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2006 vor purta valorile aprobate la art. 1 lit. a)-f).
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) se autorizează furnizorii de gaze naturale sau, după caz, direcțiile de muncă, solidaritate socială și familie județene, respectiv a municipiului București, să modifice cuantumul înscris pe bonurile valorice transmise beneficiarilor ori care urmează să fie transmise acestora, aplicând pe acestea o ștampilă specială cu nivelul ajutorului aprobat la art. 1 lit. a)-f).
(3) Modelul ștampilei este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.