Articolul 43
Art. 43 din LEGEA nr. 372 din 13 decembrie 2005 privind performanța energetică a clădirilor
- Capitolul XVIII Dispoziții tranzitorii și finale
Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.
Prezenta lege transpune Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 153 din 18 iunie 2010, precum și Directiva 2018/844/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 156 din 19 iunie 2018.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile pentru modificarea și completarea privind performanța energetică a clădirilor, care nu sunt încorporate în forma republicată a și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii actului modificator:
În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației va actualiza actele normative emise în aplicarea și executarea privind performanța energetică a clădirilor, republicată, conform modificărilor și completărilor dispuse prin prezenta lege.
Certificatele de performanță energetică emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la data expirării acestora.
Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației poate emite instrucțiuni care se aprobă prin ordine ale ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Reglementările și procedurile simplificate prevăzute la și privind performanța energetică a clădirilor, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin prezenta lege, sunt emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Dispozițiile referitoare la stabilirea și sancționarea contravențiilor prevăzute la , și privind performanța energetică a clădirilor, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin prezenta lege, intră în vigoare la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
*) Art. 13^1 a devenit art. 15 în prezenta formă republicată a .
**) Art. 32 a devenit art. 36 în prezenta formă republicată a .