Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 12 din 1 decembrie 1988 Legea Planului de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi gospodăririi apelor al Republicii Socialiste România pe anul 1989
În vederea infaptuirii obiectivelor noii revoluții agrare, realizării producției agricole prevăzute în plan și în programele speciale, aplicării ferme a principiului autoconducerii și autoaprovizionarii teritoriale, Consiliul de Miniștri va lua măsuri ca Ministerul Agriculturii, Ministerul Industriei Alimentare, Ministerul Contractării și Achiziționării Produselor Agricole, Uniunea Naționala a Cooperativelor Agricole de Producție, Academia de Științe Agricole și Silvice, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București să asigure:
a) realizarea sarcinilor de creștere a suprafeței agricole și arabile, respectarea stricta a termenelor stabilite pentru recuperarea și redarea în circuitul agricol a suprafețelor care au fost ocupate pentru lucrări de investiții și alte activități, înfăptuirea prevederilor din Programul național de îmbunătățiri funciare, asigurind la termenele stabilite suprafețele irigate în cultura, cele desecate și cu lucrări de combatere a eroziunii solului;
b) folosirea completa și intensiva a potențialului productiv al fondului funciar prin utilizarea în întregime, de fiecare posesor, a suprafețelor agricole conform destinației stabilite prin plan, continuarea lucrărilor de cadastrare și de organizare a teritoriului;
c) introducerea și extinderea în cultura a celor mai productive soiuri și hibrizi, producerea și folosirea de semințe din categorii biologice superioare, realizarea densitatii optime a plantelor potrivit legii, executarea la timp a lucrărilor de fertilizare și întreținere a culturilor, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor, aplicarea udarilor necesare pe întreaga suprafața amenajată pentru irigat, urmărindu-se folosirea rațională a tuturor mijloacelor din dotare, reducerea consumului de combustibili și energie electrica;
d) folosirea integrală a suprafețelor destinate culturilor duble și succesive;
e) executarea în perioade optime a lucrărilor de recoltare, transport și depozitare a producției agricole, în vederea reducerii la minimum a pierderilor, asigurarea din timp a spațiilor necesare pentru conservarea și păstrarea produselor;
f) dezvoltarea zootehniei în sectorul socialist al agriculturii și în gospodăriile populației prin:
- îmbunătățirea reproductiei și ameliorarea raselor, realizarea indicilor de natalitate planificati și reducerea la minimum a pierderilor;
- sporirea productiilor medii animaliere și respectarea stricta a greutatii de livrare a animalelor prevăzute în plan;
- sporirea randamentelor la hectar, atît la plantele de nutret cultivate, cît și la pajistile naturale, prin extinderea lucrărilor ameliorative pe astfel de suprafețe, folosirea în mai mare măsura a furajelor grosiere și a produselor secundare și îmbunătățirea valorii lor nutritive;
- modernizarea complexelor și fermelor zootehnice prin adoptarea de soluții ieftine pentru asigurarea condițiilor de adăpostire și a necesarului de apa pentru animale și mecanizarea lucrărilor cu volum mare de muncă;
g) perfecționarea organizării producției și a muncii în toate unitățile agricole, aplicarea ferma a acordului global, îmbunătățirea continua a normelor de muncă, stabilirea consumului de manopera pe fiecare lucrare, creșterea răspunderii în munca în vederea respectării riguroase a tehnologiilor de producție, executării la timp și la un nivel superior a tuturor lucrărilor agricole, întărirea ordinii și disciplinei;
h) sporirea eficientei activității economice în toate unitățile agricole de stat și cooperatiste;
i) instruirea periodică a specialiștilor, mecanizatorilor și celorlalți lucrători din agricultura, în vederea însușirii temeinice a tehnologiilor specifice fiecărei culturi, specii și categorii de animale, generalizarea experienței unităților distinse cu inaltul titlu de "Erou al Noii Revoluții Agrare".