Începe proba gratuită

LEGE nr. 357 din 6 decembrie 2005 privind bursele de mărfuri

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din LEGE nr. 357 din 6 decembrie 2005 privind bursele de mărfuri

  1. Capitolul II Bursa de mărfuri. Membri
  2. Secţiunea 1 Bursa de mărfuri

(1) Pentru a se înființa o bursă de mărfuri trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) să se constituie ca societate comercială pe acțiuni, conform prevederilor , republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) obiectul principal de activitate să fie administrarea piețelor dezvoltate de bursa de mărfuri;

c) să emită numai acțiuni nominative;

d) acționarii să fie numai persoane juridice;

e) capitalul social minim să reprezinte echivalentul în lei a cel puțin 1.000.000 euro, stabilit pe baza cursului de referință al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din data subscrierii;

f) capitalul social să fie integral subscris și vărsat în numerar la momentul înființării;

g) actul constitutiv să nu permită unui acționar să dețină direct sau prin persoane juridice interpuse mai mult de 20% din drepturile de vot;

(la 30-06-2024, Litera g), Alineatul (1), Articolul 5, Sectiunea 1, Capitolul II a fost modificată de )

h) actul constitutiv să nu permită nici unui membru al consiliului de administrație al bursei de mărfuri să dețină participări, de orice fel ar fi acestea, într-o altă bursă de mărfuri;

i) actul constitutiv să prevadă obligativitatea elaborării regulamentelor și procedurilor specifice activității bursei de mărfuri;

j) actul constitutiv să conțină obligativitatea avizării regulamentelor de către Colegiul de conducere al C.C.I.R.

(2) Bursa de mărfuri trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la alin. (1) pe toată durata funcționării sale.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 30.06.2024

    Modificare

    LEGEA nr. 203 din 26 iunie 2024

    (la 30-06-2024, Litera g) , Alineatul (1) , Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 9. , Articolul I din LEGEA nr. 203 din 26 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 27 iunie 2024 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.