Articolul 15
Interzicerea drawback sau a exceptarii de la plata taxelor vamale
Art. 15 din PROTOCOL nr. 4 din 31 ianuarie 1997 referitor la definirea notiunii de "produse originare" şi la metodele de cooperare administrativa
- Titlul IV Drawback sau exceptare de la plata taxelor vamale
1. a) Materialele neoriginare folosite la fabricarea produselor originare din Comunitate, din România sau dintr-una dintre tarile la care se face referire la art. 4, pentru care o dovadă a originii este eliberata sau întocmită în concordanta cu prevederile titlului V, nu beneficiaza nici în Comunitate, nici în România, de drawback sau de exceptare de la plata taxelor vamale.
b) Produsele incadrate la cap. 3 și la pozitiile tarifare nr. 16.04 și 16.05 ale Sistemului armonizat, originare din Comunitate, în sensul acestui protocol, asa cum este prevăzut la art. 2 subparagraful 1. c), pentru care o dovadă a originii este eliberata sau întocmită în concordanta cu prevederile titlului V, nu beneficiaza în Comunitate de drawback sau de exceptare de la plata taxelor vamale.
2. Interdictia prevăzută la paragraful 1 se va aplica oricarei înțelegeri de restituire, remitere sau neplata, parțială sau completa, a taxelor vamale sau a taxelor având efect echivalent, aplicabile în Comunitate sau în România materialelor folosite în fabricatie, precum și produselor menționate la subparagraful 1. b) de mai sus, dacă astfel de restituiri, remiteri sau neplata se aplică, expres sau în fapt, atunci când produsele obtinute din materialele menționate sunt exportate și nu atunci când sunt reținute pentru consumul intern.
3. La cererea autorităților vamale, exportatorul produselor acoperite de o dovadă de origine trebuie să prezinte, în orice moment, toate documentele corespunzătoare care dovedesc că nu a fost obtinuta nici o restituire a taxelor vamale pentru materialele folosite la fabricarea produselor în cauza și ca toate taxele vamale sau taxele având efect echivalent, aplicabile pentru astfel de materiale, au fost platite.
4. Prevederile paragrafelor 1-3 se aplică, de asemenea, ambalajelor, în sensul art. 8 paragraful 2, accesoriilor, pieselor de schimb și uneltelor, în sensul art. 9, și produselor dintr-un set, în sensul art. 10, când astfel de articole sunt neoriginare.
5. Prevederile paragrafelor 1-4 se aplică numai materialelor menționate în acord. În plus, ele nu vor împiedica aplicarea unui sistem de restituire la export pentru produsele agricole, aplicabil la export în conformitate cu prevederile acordului.
6. Sub rezerva prevederilor paragrafului 1, România poate aplica aranjamente de drawback sau de exceptare de taxe vamale sau de taxe cu efect echivalent, aplicabile materialelor utilizate la fabricarea produselor originare, sub rezerva dispozițiilor urmatoare:
a) o taxa de 5% din taxa vamala se va retine pentru produsele menționate la cap. 25-49 și 64-97 ale Sistemului armonizat sau o taxa mai mica, dacă este în vigoare în România;
b) o taxa de 10% din taxa vamala se va retine pentru produsele menționate la cap. 50-63 ale Sistemului armonizat sau o taxa mai mica, dacă este în vigoare în România.
Dispozitiile acestui paragraf se aplică până la data de 31 decembrie 1998 și pot fi reexaminate de comun acord.