Articolul 12
Principiul teritorialitatii
Art. 12 din PROTOCOL nr. 4 din 31 ianuarie 1997 referitor la definirea notiunii de "produse originare" şi la metodele de cooperare administrativa
- Titlul III Condiţii teritoriale
1. Condițiile stabilite în titlul II privind dobindirea statutului originar trebuie să fie indeplinite fără intrerupere în Comunitate sau în România, cu excepția celor prevăzute la art. 2 subparagraful 1. c) și la art. 4.
2. Dacă marfurile originare exportate din Comunitate sau din România intr-o alta tara sunt returnate, cu excepția celor prevăzute la art. 4, trebuie să fie considerate neoriginare, dacă nu se demonstreaza autorităților vamale ca:
a) marfurile returnate sunt aceleasi cu cele exportate; și
b) ele nu au suferit nici o operațiune peste cea necesară pastrarii lor în aceeasi stare în timp ce s-au aflat în acea tara sau când au fost exportate.