Articolul 3
Art. 3 din REGULAMENT nr. 10 din 23 septembrie 2005 privind facilităţile acordate de Banca Naţională a României în scopul fluidizării decontărilor în sistemul ReGIS
- Capitolul II Facilitatea de lichiditate pe parcursul zilei
O instituție de credit participantă la sistemul ReGIS poate avea acces la facilitatea de lichiditate pe parcursul zilei, dacă îndeplinește următoarele condiții:
a) este eligibilă pentru operațiuni de piață monetară cu banca centrală, îndeplinind criteriile prevăzute de reglementările Băncii Naționale a României privind operațiunile de piață monetară;
b) nu este suspendată sau eliminată din sistemele ReGIS și/sau SaFIR;
c) nu este suspendată temporar sau definitiv de la participarea la operațiunile de piață monetară desfășurate de Banca Națională a României, în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României privind operațiunile de piață monetară;
d) a încheiat cu Banca Națională a României contractul-cadru pentru utilizarea facilității de lichiditate pe parcursul zilei, denumit Contractul-cadru pentru tranzacție repo/reverse repo cu decontare în aceeași zi, prevăzut în anexa nr. 1.