Articolul 15
Art. 15 din REGULAMENT nr. 11 din 29 septembrie 2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României
- Capitolul III Plasarea titlurilor de stat pe piaţa primară
- Secţiunea 1 Licitaţia
(1) Ședința de licitație începe la ora 13,00, dacă nu se specifică altfel în documentele de lansare a emisiunii, prin deschiderea de către secretarul comisiei, în prezența celorlalți membri, a plicurilor conținând ofertele de cumpărare ale participanților la licitație.
(2) Membrii comisiei verifică respectarea condițiilor prevăzute la art. 13.
(3) Ofertele de cumpărare care nu îndeplinesc condițiile stabilite prin prezentul regulament sunt respinse.
(4) Președintele comisiei poate decide, de comun acord cu dealerul primar, rectificarea pe loc a erorilor de formă și validarea ofertei. Acordul dealerului primar poate fi comunicat telefonic, cu condiția confirmării în scris în cursul ședinței de licitație.