Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 47 din 11 august 2005 privind reglementări de neutralizare a deşeurilor de origine animală

Articolul 9

Articolul 9

Art. 9 din ORDONANŢĂ nr. 47 din 11 august 2005 privind reglementări de neutralizare a deşeurilor de origine animală

(1) Funcționarea unităților de creștere a animalelor, a unităților de producție, depozitare, procesare ori comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală este permisă când îndeplinesc următoarele cerințe:

a) dețin instalații proprii de neutralizare, respectiv de procesare sau de incinerare/coincinerare, autorizate și aprobate în condițiile legii și care sunt folosite exclusiv pentru necesitățile proprii; sau

b) au încheiat un contract cu unități de ecarisare autorizate și aprobate, pentru categoria de subproduse pe care le colectează.

(2) Consiliile locale sunt responsabile de neutralizarea cadavrelor de animale provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale sau a celor găsite moarte pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective pentru care nu se poate identifica proprietarul.

(3) Consiliile locale au obligația de a-și asigura contractual serviciile unei unități de ecarisare autorizate conform legislației în vigoare.

Alin. (3) al , .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.