Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 47 din 11 august 2005 privind reglementări de neutralizare a deşeurilor de origine animală

Articolul 20

Articolul 20

Art. 20 din ORDONANŢĂ nr. 47 din 11 august 2005 privind reglementări de neutralizare a deşeurilor de origine animală

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prezenta ordonanță transpune parțial legislația Uniunii Europene referitoare la regulile de sănătate cu privire la subprodusele animale ce nu sunt destinate consumului uman, respectiv Regulamentul Parlamentului și al Consiliului European nr. 1.774/2002, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 273 din 10 octombrie 2002.

*) NOTĂ:

Conform , , se inființează:

Ministerul Administrației și Internelor prin reorganizarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ministerul Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile.

Înlocuirea denumirii acestor ministere s-a realizat direct în textul formei actualizate.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Răzvan Țîru

Ministrul mediului și gospodăririi apelor, Sulfina Barbu

Ministrul administrației și internelor, Vasile Blaga p. Ministrul finanțelor publice, Mara Rîmniceanu, secretar de stat

București, 11 august 2005.

Nr. 47.