Articolul 9
Art. 9 din DECRET nr. 19 din 20 ianuarie 1986 privind stabilirea unor măsuri pentru perfecţionarea mecanismului economico- financiar
privind încadrarea și promovarea în munca a personalului din unitățile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 131 din 21 octombrie 1971, cu modificările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:
1. După alineatul 7 al articolului 22 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:
"Promovarea muncitorilor în categoria a 5-a și următoarele se poate face numai după însușirea de către aceștia a cunoștințelor și deprinderilor necesare exercitării unei a doua meserii, stabilită de conducerea unității, în raport cu necesitățile producției, dovedită prin certificat de calificare (policalificare) eliberat în condițiile legii. Pe perioada însușirii celei de-a doua meserii - policalificare sau recalificare - muncitorii își mențin categoria și treapta pe care o au în meseria de baza."
2. După articolul 69 se introduce articolul 69^1, cu următorul cuprins:
"Art. 69^1 - Promovarea personalului muncitor în categorii și funcții, precum și trecerea acestuia în trepte și gradatii superioare, se fac în condițiile prevăzute de prezenta lege, numai dacă a absolvit și un curs de ridicare a calificării sau o alta forma de perfecționare profesională, organizată conform reglementărilor legale."