Articolul 4
Art. 4 din INSTRUCŢIUNI nr. 9 din 26 iulie 2005 cu privire la sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2005 a entităţilor reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
(1) Formularele de raportare contabilă la 30 iunie 2005 se semnează de administratorul entității și de conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de înlocuitorii de drept.
(2) Administratorul entității și conducătorul compartimentului financiar-contabil poartă răspunderea, potrivit legii, asupra realității informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară, precum și asupra celorlalți indicatori cuprinși în formularele de raportare.
(3) Conducătorul compartimentului financiar-contabil are obligația să respecte prevederile din prezenta instrucțiune, corelațiile dintre indicatorii din formulare, urmărind realitatea datelor ce se raportează, precum și încadrarea în termenul de depunere la organele în drept.
(4) Entitățile care au în subordine sucursale sau subunități fără personalitate juridică vor verifica și centraliza balanțele de verificare ale acestora, întocmind formularele de raportare contabilă la 30 iunie 2005.