Articolul 36
Art. 36 din LEGE Nr. 134 din 29 decembrie 1995 privind Legea petrolului
- Capitolul 5 Autoritatea competenţa
În domeniul resurselor de petrol, Agentia Naționala pentru Resurse Minerale are urmatoarele competente:
a) gestioneaza resursele de petrol ale statului;
b) negociaza clauzele și condițiile acordurilor petroliere, incheie astfel de acorduri, reglementeaza operațiunile petroliere desfășurate în temeiul acestora, precum și al normelor regulamentelor și instructiunilor tehnice emise în aplicarea legii;
c) confirma rezervele de petrol și organizeaza fondul de date geologice și de exploatare, stocare, sistematizare și valorificare a acestuia; constituie fondul național de rezerve de petrol; datele oficiale cu privire la rezervele de petrol sunt cele inscrise în fondul național;
d) efectueaza studii, pe baza cărora fundamentează și stabileste, împreună cu Ministerul Finanțelor, prețul petrolului extras în România, precum și tarifele prevăzute la art. 8 alin. 3 și al art. 33 alin. 1, în condițiile legii;
e) urmareste și verifica producția petroliera pentru calcularea taxelor și a redeventelor;
f) urmareste aplicarea masurilor stabilite pentru protectia suprafetei și a subsolului în cursul operațiunilor petroliere;
g) controlează respectarea de către titular a prevederilor din acordul petrolier, precum și a celor din normele, regulamentele și instrucțiunile din domeniu și dispune măsuri pentru respectarea acestora;
h) ordona sistarea lucrărilor geologice sau de exploatare executate în afara perimetrului instituit, a celor fără documentații tehnice aprobate, precum și a celor care, prin modul de desfășurare, pot conduce la exploatarea nerationala și la degradarea zacamintelor, până la înlăturarea cauzelor care le-au produs;
i) emite regulamente și instrucțiuni tehnice cu caracter obligatoriu pentru aducerea la indeplinire a prevederilor legii;
j) elaboreaza și tine Cartea petroliera; actele juridice și documentele neinregistrate în Cartea petroliera nu sunt opozabile tertilor;
k) constata și notifica nerespectarea prevederilor prezentei legi.