Articolul IX
Art. IX din LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
- Titlul XVI
privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
(1) În cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt numiți, prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul miniștrilor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul prelucrării și valorificării informațiilor, economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de urmărire penală.
(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile prevăzute în prezenta lege. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
(3) Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de către specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile legii.
(4) Constatările tehnico-științifice și expertizele pot fi efectuate și de alți specialiști sau experți din instituții publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii române sau, după caz, recunoscute potrivit legii române, precum și de specialiști sau experți individuali autorizați sau recunoscuți potrivit legii române."
(la 26-11-2004, Art. 10 din Legea nr. 508/2004 a fost modificat de )