Începe proba gratuită

LEGE nr. 204 din 29 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din LEGE nr. 204 din 29 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului cu privire la privilegiile şi imunităţile Curţii Penale Internaţionale, adoptat la New York la 9 septembrie 2002

Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare a Acordului cu privire la privilegiile și imunitățile Curții Penale Internaționale, România formulează următoarea declarație:

"În temeiul art. 23 din Acordul cu privire la privilegiile și imunitățile Curții Penale Internaționale:

Persoanele la care se face referire în art. 15, 16, 18, 19 și 21, care sunt cetățeni români sau rezidenți permanenți în România, se bucură, pe teritoriul României, doar de privilegiile și imunitățile necesare pentru exercitarea independentă a funcțiilor lor ori pentru înfățișarea sau depunerea mărturiei în fața Curții, prevăzute în art. 23 lit. a). Persoanele la care se face referire în art. 20 și 22, care sunt cetățeni români sau rezidenți permanenți în România, se bucură, pe teritoriul României, doar de privilegiile și imunitățile necesare înfățișării lor în fața Curții, prevăzute în art. 23 lit. b)."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NĂSTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

București, 29 iunie 2005.

Nr. 204.