Începe proba gratuită

LEGE nr. 189 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici

Articolul UNIC

Articolul UNIC

Art. UNIC din LEGE nr. 189 din 23 iunie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2004 privind unele măsuri pentru vânzarea de către societăţile comerciale, companiile şi societăţile naţionale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale şi al industriei de apărare, precum şi de către alţi agenţi economici din subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului a locuinţelor pe care aceştia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici

Se aprobă privind unele măsuri pentru vânzarea de către societățile comerciale, companiile și societățile naționale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale și al industriei de apărare, precum și de către alți agenți economici din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului a locuințelor pe care aceștia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la acești agenți economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.216 din 17 decembrie 2004, cu următoarele modificări:

1. Titlul ordonanței de urgență va avea următorul cuprins:

"ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru vânzarea de către societățile comerciale, companiile și societățile naționale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale și al industriei de apărare, precum și de către alți agenți economici din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului a locuințelor pe care aceștia le au în patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere, pensionarilor sau disponibilizaților cu ultimul loc de muncă la acești agenți economici"

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - Societățile comerciale, companiile și societățile naționale din sectorul energiei, petrolului, gazelor naturale, resurselor minerale și al industriei de apărare, precum și alți agenți economici din subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, în baza aprobării de către adunarea generală a acționarilor sau, după caz, a consiliului de administrație, pot vinde locuințele pe care le au în patrimoniu personalului propriu - salariați care sunt titulari ai contractelor de închiriere -, disponibilizaților cu ultimul loc de muncă la acești agenți economici, care sunt titulari ai contractelor de închiriere la data disponibilizării, sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la acești agenți economici."

3. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Titularii contractelor de închiriere pot cumpăra numai o locuință pe care o dețin în baza unui contract de închiriere valabil încheiat."

4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - În situația în care locuințele nu sunt cumpărate de chiriași și au devenit disponibile ca urmare a eliberării acestora, pot fi vândute prin licitație publică, în condițiile legii, numai dacă nu pot fi închiriate altor angajați ai societății, disponibilizaților sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la societate, la cererea acestora."

5. Alineatele (1) și (2) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Locuințele cumpărate cu plata în rate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență nu pot fi înstrăinate prin acte între vii timp de 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dacă în acest interval prețul a fost achitat integral.

(2) Locuințelor dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență nu li se pot schimba structura și destinația până la achitarea integrală a prețului, fără autorizarea prealabilă a consiliului de administrație al societății."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NĂSTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

București, 23 iunie 2005.

Nr. 189.

____________

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.