Articolul 1
Art. 1 din CIRCULARĂ nr. 19 din 8 iunie 2005 privind decontarea transferurilor de fonduri ale instituţiilor de credit, ale Băncii Naţionale a României şi ale Trezoreriei Statului în perioada aferentă denominării monedei naţionale
(1) Decontarea finală a transferurilor de fonduri în lei vechi (ROL) între instituțiile de credit, între acestea și Banca Națională a României și a celor în relația cu Trezoreria Statului va avea loc până la data de 29 iunie 2005.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2005, toate instrumentele de plată emise vor avea înscrise sume exprimate exclusiv în lei noi (RON).
(3) Începând cu data de 4 iulie 2005, sistemele de plăți vor procesa și/sau vor deconta exclusiv instrucțiuni de plată în lei noi (RON).