Începe proba gratuită

DECRET nr. 383 din 29 octombrie 1984 privind perfecţionarea sistemului de stimulare a oamenilor muncii şi a întreprinderilor în obţinerea de beneficii suplimentare

Articolul 4

Articolul 4

Art. 4 din DECRET nr. 383 din 29 octombrie 1984 privind perfecţionarea sistemului de stimulare a oamenilor muncii şi a întreprinderilor în obţinerea de beneficii suplimentare

Pentru sporirea preocuparii oamenilor muncii în identificarea tuturor posibilităților de creștere, peste prevederile de plan, a productivitatii muncii și reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili și energie, fondul de participare la beneficii se majorează cu o parte din sumele reprezentind efectul aplicării acestor măsuri care se regăsesc în beneficii peste plan, astfel:

a) 50 la suta în primul an de aplicare a măsurilor de creștere a productivitatii muncii și reducere a consumurilor materiale peste prevederile de plan;

b) 25 la suta în al doilea an de aplicare, dacă măsurile respective au un efect corespunzător și în acest an.

Sumele reprezentind stimulentele prevăzute la alin. 1 se repartizează colectivelor de oameni ai muncii care au participat nemijlocit la creșterea productivitatii muncii și reducerea consumurilor materiale peste prevederile de plan.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.