Începe proba gratuită

LEGE nr. 149 din 20 mai 2005 privind instituirea unor măsuri financiare pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale

Articolul UNIC

Articolul UNIC

Art. UNIC din LEGE nr. 149 din 20 mai 2005 privind instituirea unor măsuri financiare pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale

Sumele reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în tratamentul ambulatoriu și a serviciilor medicale prestate, care depășesc valoarea contractată în anul 2004 de casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și de Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului cu furnizorii de medicamente și servicii medicale, se cuprind în angajamentele legale ale anului 2005.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, DANIELA POPA

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

București, 20 mai 2005.

Nr. 149.