Începe proba gratuită

LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 Legea învăţământului

Articolul 27

Articolul 27

Art. 27 din LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 Legea învăţământului

  1. Titlul II Sistemul naţional de invatamant
  2. Capitolul IV Învăţământul secundar
  3. Secţiunea a 2^1-a Ciclul superior al liceului

(1) Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenții învățământului secundar superior liceal care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au susținut probele prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. A-D;

b) au susținut toate probele scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea;

c) media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obținute la probele scrise precizate la art. 26 alin. (4) lit. E este cel puțin 6.

(2) Media obținută la examenul național de bacalaureat este media aritmetică calculată cu două zecimale exacte a notelor obținute la probele scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E.

(3) În urma promovării examenului național de bacalaureat, absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat.

(4) Absolvenților clasei a XII-a/a XIII-a care au susținut evaluările prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. A-D li se eliberează certificate care atestă nivelul de competență lingvistică, respectiv nivelul de competență digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiționată de promovarea probelor scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E.

(5) În cazul nepromovării examenului național de bacalaureat pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susținute conform art. 26 alin. (4) lit. A-D, respectiv rezultatele la probele scrise prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E care au fost promovate cu cel puțin nota 5.

(6) În decursul unui an școlar se organizează două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

(7) Candidații pot susține examenul național de bacalaureat și examenul de certificare a competențelor profesionale, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

(8) Probele prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. A-D se organizează și se desfășoară la nivelul unității de învățământ din care provin candidații, în fața unei comisii prezidate de directorul unității de învățământ și numite prin decizie a inspectorului școlar general, în condițiile stabilite prin metodologia prevăzută la art. 26 alin. (7).

(9) Probele scrise din examenul național de bacalaureat, prevăzute la art. 26 alin. (4) lit. E, se susțin după încheierea anului școlar, în fața unei comisii numite de inspectoratul școlar, în condiții stabilite prin metodologia prevăzută la art. 26 alin. (7).

(10) Comisia prevăzută la alin. (9) este condusă de un președinte, numit prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului dintre cadrele didactice universitare de predare, având titlul științific de doctor. În situații bine justificate, poate fi numit în funcția de președinte și un cadru didactic din învățământul liceal, având gradul didactic I și performanțe profesionale deosebite, titular în altă unitate de învățământ decât cea din care provin elevii care susțin probele scrise ale examenului național de bacalaureat.

(11) Comisia prevăzută la alin. (9) este alcătuită din profesori de la alte unități de învățământ decât cele din care provin elevii care susțin probele scrise ale examenului național de bacalaureat.

(12) Numărul comisiilor prevăzute la alin. (9) și numărul unităților de învățământ în care se desfășoară probele scrise din examenul național de bacalaureat se stabilesc de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, la propunerea inspectoratelor școlare.

(13) Rezultatele examenului național de bacalaureat sunt publice.

Art. 27

a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 30 iunie 2010, .