Articolul 35^2
Art. 35^2 din LEGE Nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
- Capitolul II Îndatoririle și drepturile cadrelor militare
- Secţiunea a 4-a
(1) Comandantul/Șeful aplică sancțiuni disciplinare cadrelor militare din subordinea sa ori de câte ori constată sau este sesizat că acestea au săvârșit o abatere disciplinară, în mod direct sau, după caz, pe baza rezultatului cercetării disciplinare prealabile ori a hotărârii consiliului de onoare.
(2) În cazul în care comandantul/șeful este sesizat cu privire la comiterea unei fapte care poate constitui abatere disciplinară, persoana care sesizează are obligația de a susține reclamația cu date și indicii de natură obiectivă referitoare la fapta săvârșită.
(3) La individualizarea sancțiunii disciplinare se ține seama de gravitatea faptei, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările în care a fost săvârșită fapta;
b) gradul de vinovăție;
c) dimensiunile disfuncțiilor create în activitatea instituției;
d) gradul de afectare a ordinii și disciplinei militare;
e) natura și gravitatea consecințelor faptei;
f) motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit;
g) existența, în antecedentele disciplinare ale militarului, a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate.
(4) La stabilirea sancțiunii disciplinare pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, comandantul/șeful cu competențe de aplicare a acesteia are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară și efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită.
(la 31-03-2020, Articolul 35^2 din Sectiunea a 4-a, Capitolul II a fost completat de )
(la 16-05-2019, Sectiunea a 4-a din Capitolul II a fost completată de )