Începe proba gratuită

LEGE Nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare

Articolul 24

Articolul 24

Art. 24 din LEGE Nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare

  1. Capitolul II Îndatoririle și drepturile cadrelor militare
  2. Secţiunea a 2-a Drepturi

(1) Urmașii cadrelor militare în activitate și ai celor în rezervă, mobilizate sau concentrate în unități militare, decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepțional ori a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, au dreptul la o pensie egala cu solda lunară pe care cadrele militare au avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit prevederilor art. 11 .

(2) În cazul în care nu exista urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș stabilită potrivit prevederilor alin. 1 .

(3) Urmașii cadrelor militare în rezervă pot opta pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat.

Notă

Conform , , la data intrării in vigoare a prezentei legi se abrogă prevederile referitoare la pensii cuprinse la art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare.

A se vedea prevederile privind pensiile militare de stat, .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.