Începe proba gratuită

CIRCULARĂ nr. 14 din 21 aprilie 2005 privind punerea în circulaţie a bancnotelor şi monedelor, emisiunea 2005

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din CIRCULARĂ nr. 14 din 21 aprilie 2005 privind punerea în circulaţie a bancnotelor şi monedelor, emisiunea 2005

În scopul protejării împotriva contrafacerilor, bancnota include elemente de siguranță destinate expres publicului:

a) fereastră transparentă complexă, sub formă de acvilă cruciată, vizibilă pe ambele părți ale bancnotei, situată pe aversul bancnotei, în partea stângă;

b) filigran, reprezentând portretul lui Nicolae Iorga și sigla "BNR" (vizibil atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului), situat pe avers, în partea stângă a bancnotei;

c) element de suprapunere avers-revers, sub formă de motiv floral stilizat, imprimat cu verde-deschis, atât pe aversul, cât și pe reversul bancnotei, sub textul "BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI". Suprapunerea se face când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;

d) fir de siguranță, vizibil atât pe aversul, cât și pe reversul bancnotei;

e) bandă iridiscentă, încorporând valoarea nominală "1", pe reversul bancnotei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.