Articolul 8
Art. 8 din LEGE nr. 71 din 5 iulie 1995 privind dreptul absolvenților învățământului particular liceal, postliceal și superior de a susține examenul de finalizare a studiilor la unități și instituții similare din învățământul de stat
(1) Absolvenții învățământului superior particular ale cărui secții, specializări sau facultăți au fost autorizate provizoriu, conform , nu au obligația sustinerii examenului de selecție prevăzut la art. 2 .
(2) Absolvenții învățământului particular profesional, liceal și postliceal, ale cărui unități de învățământ, respectiv filiere, specializări sau profiluri au obținut autorizația de încredere sau acreditarea, conform prevederilor , și ale privind înființarea Comisiei de Evaluare și Acreditare a Învățământului Preuniversitar, aprobată și modificată prin , nu susțin examenul de selecție în vederea prezentării la examenul de finalizare a studiilor.
(la 25-07-2000, Articolul 8 a fost completat de )
(3) Absolvenții învățământului particular menționați la alin. (2) , ale cărui unități de învățământ, respectiv filiere, specializări sau profiluri nu au obținut autorizația de încredere sau acreditarea, conform legii, se pot prezenta la examenul de finalizare a studiilor la unități similare din învățământul de stat numai dacă au promovat examenul de selecție în condițiile prezentei legi. Susținerea examenului de selecție se face cu taxa în cuantum de 700.000 lei, reactualizata anual cu rata inflației.
(la 25-07-2000, Articolul 8 a fost completat de )