Articolul 2
Art. 2 din LEGE nr. 97 din 14 aprilie 2005 pentru acordarea de compensaţii cetăţenilor români care n-au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
Cererile de despăgubiri respinse prin hotărâri ale comisiilor județene și ale comisiei municipiului București, pentru motivul nedepunerii în termenul prevăzut de lege, și care nu au fost validate de către fosta Comisie Centrală din Ministerul Finanțelor Publice sau de către Departamentul pentru aplicarea din cadrul Cancelariei Primului-Ministru sunt considerate cereri noi, în sensul prezentei legi.