Începe proba gratuită

LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

Articolul 24

Articolul 24

Art. 24 din LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului

  1. Capitolul II Participantii la procedura reorganizarii judiciare şi a falimentului
  2. Secţiunea a 5-a Administratorul

Principalele atribuții ale administratorului, în cadrul prezentei legi, sunt:

a) examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor și imprejurarilor care au dus la aparitia stării de insolventa, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectiva a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecatorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea administratorului;

b) intocmirea actelor prevăzute la art. 33 alin. (1), în cazul în care debitorul nu și-a indeplinit obligația respectiva inauntrul termenelor legale, precum și verificarea, corectarea și completarea informațiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;

c) elaborarea planului de reorganizare a activității debitorului, în functie de cuprinsul raportului mentionat la lit. a) și în condițiile și termenele prevăzute la art. 91;

d) supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

e) conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, cu precizarea expresa, în acest caz, a atribuțiilor sale și a condițiilor de efectuare a plăților din contul averii debitorului;

f) stabilirea datelor sedintelor adunarii creditorilor;

g) introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale incheiate de debitor și a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

h) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și luarea masurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic în cazul în care constata că nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;

j) menținerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor;

k) verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea;

l) urmarirea incasarii creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii;

m) cu condiția confirmarii de către judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale;

n) sesizarea judecatorului-sindic în legătură cu orice problema care ar cere o solutionare de către acesta;

o) orice alte atribuții stabilite prin încheiere de către judecatorul-sindic, cu excepția celor prevăzute de lege în competența exclusiva a acestuia.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.