Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 287 din 7 aprilie 2005 privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă
(1) Biroul vamal are obligația de a analiza documentele pe care importatorul trebuie să le prezinte conform , cu modificările și completările ulterioare, și de a lua o decizie privind determinarea valorii în vamă cu titlu definitiv în termen de 30 de zile de la data comunicării acestor documente, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2)-(6), când termenul se prelungește corespunzător.
(2) În situația în care biroul vamal constată necesitatea prezentării de către importator a unor documente și justificări suplimentare despre care consideră că se află în posesia importatorului sau că importatorul are calitatea de a intră în posesia acestora, le solicită acestuia în scris, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 10 zile de la data primirii documentelor conform alin. (1). În acest caz, importatorul are obligația de a prezenta documentele și justificările în termen de 30 de zile de la data comunicării în condițiile legii a solicitării biroului vamal, situație în care termenul pentru luarea deciziei privind determinarea cu titlu definitiv a valorii în vamă curge de la data primirii oficiale a acestor documente sau justificări.
(3) În situația în care, pentru a lua o decizie, biroul vamal constată necesitatea efectuării unui control la sediul importatorului și/sau la locul de depozitare a mărfurilor, transmite în scris această solicitare direcției regionale vamale în a cărei subordine se află, în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 10 zile de la data primirii documentelor conform alin. (1) sau (2). În solicitarea adresată direcției regionale vamale, biroul vamal va motiva necesitatea efectuării controlului la sediul importatorului și/sau la locul de depozitare a mărfurilor, anexând toate documentele referitoare la operațiunea de import aflate în evidența sa, precum și obiectivele de control.
(4) În situația prevăzută la alin. (3), direcția regională vamală va analiza solicitarea biroului vamal și, în cazul în care o consideră justificată, va informa în scris atât biroul vamal, cât și importatorul și va proceda la efectuarea controlului la sediul importatorului și/sau la locul de depozitare a mărfurilor. Dacă sediul importatorului și/sau locul de depozitare a mărfurilor se află în raza de competență a altei direcții regionale vamale, solicitarea de control a biroului vamal, precum și documentele anexate la aceasta se retransmit acestei direcții în termen de 24 de ore. În acest caz, termenul de luare a deciziei privind determinarea definitivă a valorii în vamă se prelungește pe durata justificată a controlului efectuat de direcția regională vamală, dar nu poate să depășească 60 de zile.
(5) În situația în care direcția regională vamală constată că pentru determinarea definitivă a valorii în vamă nu se justifică efectuarea controlului la sediul importatorului și/sau la locul de depozitare a mărfurilor, va informa în scris biroul vamal în termen de 10 zile de la primirea solicitării.
(6) Biroul vamal și, după caz, direcția regională vamală au obligația de a lua operativ toate măsurile necesare pentru finalizarea analizei și a verificărilor care se impun în fiecare caz. Termenul maxim de luare a deciziei privind determinarea definitivă a valorii în vamă nu poate depăși în total 160 de zile de la data ridicării mărfurilor din vamă.