Articolul 5^1
Art. 5^1 din REGULAMENT nr. 4 din 1 aprilie 2005 privind regimul valutar
- Capitolul II Regimul valutar
- Secţiunea a V-a Piața valutară
(1) Piața valutară cuprinde următoarele segmente:
a) piața valutară interbancară pe care se efectuează tranzacții valutare de către instituțiile de credit, precum și de Banca Națională a României, conform reglementărilor emise în acest sens de Banca Națională a României;
b) piața valutară a entităților autorizate să efectueze activități de schimb valutar.
(2) Entitățile prevăzute la alin. (1) lit. b) cuprind:
a) entitățile autorizate să desfășoare activitate de schimb valutar pentru persoanele fizice, respectiv entitățile specializate organizate sub forma caselor de schimb valutar, și entitățile care dețin în administrare structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică și au în obiectul de activitate operațiuni de cumpărare de valute; și
b) entitățile care desfășoară activitate de schimb valutar pe baza unor prevederi legale exprese și au stipulate activitățile de schimb valutar în actele constitutive care le reglementează înființarea și funcționarea.
(la 07-08-2020, Secțiunea a V-a, Capitolul II a fost completată de )